Avati pudrati

Spinningul implică 99% pescuitul la peşti răpitori. O parte din cei 1%, poate cea mai plăcută, o reprezintă avatul. Peşte ce face parte din familia ciprinideloavatr, văr dulce cu plătica, crapul şi de ce nu, roşioară, îşi trădează originile apreciind   cu precădere gustul cărnii albe de oblete. În primele luni de viaţă, hrana este alcătuită preponderent din larve, insecte mici, crustacee. Plătind tribut familiei sale prin lipsa dinţilor, atribut de altfel indispensabil unui răpitor pur-sânge, avatul compensează acest handicap, grupându-se în câte 5-6 exemplare, având organizarea şi structura unei haite. Se poate observa acest lucru când avaţii ies la vânătoare, atacând repetat, pe parcursul a catorva secunde, cârdurile de obleţi. E momentul când putem savura „focurile de artificii” produse de aceste atacuri, aparent dezordonate, dar în realitate atent gândite de grupul de avaţi.

Pe măsură ce înaintează în vârstă avatul devine solitar, dimensiunile sale permiţându-i să-şi asigure singur hrana, având un teritoriu propriu de vânătoare; de cele mai multe ori preferă gropile adânci care-l camuflează şi-i permit să creeze adevărate ambuscade.

Comportamentul avatului diferă în funcţie de anotimp, el urmărind în permanenţă deplasările cârdurilor de albitură. În lunile reci şi până la venirea primăverii, îl găsim în apele adânci ale râurilor, în curent slab, având un metabolism mai scăzut, lucru esenţial atunci când urmărim capturarea acestui ciprinid cu valenţe exclusive de răpitor.

Fiind un peşte puternic, cu un atac deosebit de violent, trebuie să ne adaptăm echipamentul astfel încât să avem o rată bună a peştilor capturaţi, fotografiaţi şi, aşa cum e firesc, eliberaţi. Pentru a reduce rateurile, folosim în general două combinaţii de lansetă şi fir, astfel: într-o primă variantă combinăm o lansetă rapidă (fast) – cu acţiunea pe vârf cu un fir monofilament, care are o elasticitate ce atenuează rigiditatea băţului; cea de-a doua variantă ar fi folosirea unui băţ cu acţiune moderată corelat cu un fir multifilament (textil), care are elongaţia foarte redusă. Concluzia logică ar fi că, în funcţie de lanseta din dotare, putem folosim mai mulţi tamburi ai mulinetei, cu diverse variante de fire de pescuit.

Mitul intrării în „hibernare” a avatului pe timpul iernii poate fi demontat folosind anumite năluavatel1ci, adaptate acestei perioade. Una din cele mai practice soluţii ar fi folosirea nălucilor suple, montate pe jiguri corelate cu adâncimea şi curentul apei. Softurile cu bătaie de o amplitudine relativ mică, recuperate încet, fie liniar, fie în dinţi de ferăstrău sunt potrivite cu apetitul redus al avatului şi care îl determină să atace o pradă considerată de acesta ca fiind una facilă. Ca şi culori, apa fiind cu preponderenţă limpede, alegem culorile naturale, căt mai apropiate de peştele pradă. O altă variantă de abordare a avaţilor sunt voblerele cu care putem ajunge la adâncimea dorită: voblere scufundătoare (sinking), care prin lestarea lor se lansează la distanţe mari şi le putem „juca” în zona de atac a avatului, voblerele deep-runner sau deep-diver, care datorită formei şi dimensiunii barbetei, pot coborî până la 4-5 metri adâncime. Nu în ultimul rând, una din nălucile care pot salva partida la avat, este oscilanta, o nălucă foarte versatilă şi cu foarte multe moduri de prezentare. E de preferat să căutăm oscilantele înguste şi grele, care au atuul lansărilor lungi şi care poate evolua la adâncimea dorită de noi. Ca şi la nălucile amintite mai sus, nici oscilanta nu face excepţie, ea trebuie lăsată să atingă substratul, chiar cu riscul de a o pierde, şi apoi recuperată încet desupra fundului apei, eventual cu mici schimbări de direcţie din vârful lansetei.

Ţinând cont că iarna avaţii se „aglomerează” în zonele adânci, dsc00672putem avea partide memorabile cu capturi numeroase şi chiar adevărate trofee, care cu greu se lasă păcălite în celelalte anotimpuri. Rezultatul acestor frumoase partide de pescuit la avat nu trebuie să fie umplerea portbagajului de la maşină, asta nu demostrează calităţile unui adevărat pescar, ci dimpotrivă. Eliberarea capturilor ar trebui să devină pentru noi un gest firesc, lăsând şi altor pescari bucuria întâlnirii cu aceşti bătăioşi parteneri de drill.

În speranţa că acest articol a ajutat puţin, nu pot decât să vă sugerez un singur lucru:

Prinde, pozează, eliberează!

Articol publicat în numărul din Martie 2010 al Revistei lu Peşte.

Leave a Reply