Cand pleci la stiuci mari te cuprinde o angoasa din aia ca si cand ai pleca in cartierul cu felinare rosii, la 16 ani. Fix asta e sentimentul si noptile precedente expeditiei sunt bantuite de vise umede, pline de cumetre de 1 metru jumate, cu colti uriasi, morfolindu-ti mosmoandele. Cine n-a fost, nu stie.
1
Inarmati cu genti arhipline, unelte jedeme, niscaiva udeala si focoase cubaneze,  subsemnatul si colegii Easteri am plecat la Cormoran, pentru 3 zile de driluri cu fete indragostite.  Zis si facut, ajungem cu bine, ne cazam (multumiri, Wild!) si începem faurirea unor tactici natural castigatoare, langa ceva lichide gradate.

Cum e si normal între copii, apar si primele pariuri:
– 10 lei la stiuca mare!
– 5 lei centimetru peste 100!
– lingura de lemn pentru cel mai gherlos!(sic!)
– 10 flotari/stiuca la diferenta! si asa mai departe.
8

În trend cu suflarea halieutica a zilelor de azi, nalucile japoneze si americane sunt în topul preferintelor si ocupa un loc de cinste în truse, chiar deasupra. Cireasa de pe tort sunt gumele sau boblerele personalizate, cu numele proprietarului pe flanc.  Cum, n-ai din astea? Esti prafao, lasa-te de pescuit, la alea nu trage!

Contrar tuturor asteptarilor, recitalul l-a dat o guma de 14 centimetri,
custom, fireste.

Am decis instant sa fumam si sa bem dupa fiecare stiuca, insa n-a tinut, ne-am fi intoxicat imediat. Cum schimbam pe alti slapi atacurile se rareau sau chiar dispareau de tot. Bine, au fost cativa maniaci care au mai ciupit cate una la spinnerbait, la lingura (lingura in martie?!?), la bobler.  Nu dam nume ca e colegi … Din compasiune le-am pasat cate-un exemplar din  deja celebra si orgasmica mosmoanda.
3

Cum e si normal, ne gandim la o productie “de serie”, in colaborare cu un titan mondial, da’ trebuie sa-l aleg, nu m-am decis care, probabil unu japo fitos. O sa iasa ieftin ca producem mult, 1 milion de bucati pe saptamana. Nu, nu stiu ce-o sa fac cu banii, probabil emigrez in British Columbia sau macar la Periprava. Comenzile la 0722.STIUCA sau pe vreausieu@stiucibabane.eu.
Ca sa vezi, stimabile, cum iti schimba viata o decizie de-un minut…

Acesta rubrica nu este o gluma, incalca drepturile omului si trebuie tratata cu ostilitate si dispret.
Articolul urmăreşte discreditarea si denigrarea tuturor persoanelor prezente în materialele acestuia.
Asemănarea cu persoane sau fapte reale este pur intentionata si facuta in scopuri de autoironie.
Niciun animal nu a fost ranit in cursul filmarilor, cu exceptia colegilor.