Partener Oficial

Oby

Pescar de la 4-5 ani(prindeam cărăşei cu mâna printre tufele de roşii şi ardei ale CAP-ului), primii peşti prinşi la undiţă au
fost porcuşori pe Bahluieţ(am cam 4-5 ani de cind îmi propun să mai încerc odata şi evident, să verific daca sunt şi ceva clenuţi).

Am încercat şi crâsnic din tifon cu care prindeam caraşi din iazul CAP-ului şi îi puneam în balta din gradina unui vecin, să am unde pescui lânga casa.

Prima carte de pescuit citită: “LA PESCUIT CU UNCHIUL VIRGIL” de Dr. KILL(la 9 ani);

Prima “sculă de calitate”: băţ chinezesc din bambus cu vîrf de piper, luat in concediul din 1987 de la Mamaia(vara aia m-am bronzat pe “Ghiol”);

Prima lanseta: o “rusesca” din doua bucăţi din fibră plină luată în 1990;

Prima mulineta: un Rulex;

Primele artificiale: un popper rusesc(atunci ştiam că e doar vobler), primit cadou de Craciun prin 1991 sau 1992 şi 2 gruburi şi un jig luate de mine prin 1994, dar cu care am prins primul biban la Chiriţa abia după 4 ani(jigul inca il mai am);

Prima viză pe permis (ajvps) – 1991;

Primul concurs: Cupa Prieteni Pescari Cogeasca 2005. Atunci am fost “rebotezat” Oby 1 (nu spun cum eram cunoscut înainte), dupa ce am câştigat CMMC cu un biban de 24, deşi se prinsese şi şalău în concurs, dar na, regulamente de început.  A fost momentul când m-am îndragostit de spinning;

Palmares: section under construction;

Echipament: în continuă schimbare;

Năluci: din ce în ce mai multe;

Răpitorul favorit: ştiuca;

În rest pasionat de tot ce înseamna pescuit şi peşti, membru fondator la Prieteni Pescari -Iaşi, membru la Planet Carp şi, evident, membru fondator la East Spinning Team.